Săpunurile naturale devin din ce în ce mai populare. În principal datorită faptului că acestea nu doar spală eficient, ci şi îngrijesc pilea. Nu usucă pielea ca un săpun obişnuit, prin urmare, le putem folosi zilnic. Cunoaşteţi tipuri de săpunuri naturale şi din ce sunt preparate?
Compoziţia corectă de ingrediente este secretul unui săpun bun. Cele disponibile în drogherii conţin foarte rar doar ingrediente naturale – acestea conţin de cele mai multe ori conservanţi inutili, parfumuri şi coloranţi care irită pielea, în loc de a o îngriji. Cel mai mare dezavantaj al săpunului obişnuit este pH-ul său nepotrivit pentru piele. Astfel, atunci când le folosim de exemplu, pentru spălarea feţei, acestea pot cauza o senzaţie de strângere şi de disconfort.
Prin urmare, nu este indicat să folosiţi săpun normal pentru curăţarea zilnică a pielii. Înlocuitorul ideal este săpunul natural – unul dintre puţinele din care putem alege.
Care sunt avantajele săpunurilor naturale?
Sunt cosmetice complet naturale, produse, în principal, din grăsimi vegetale (uleiuri, unt) şi apă. Pentru a putea spune despre un săpun că este natural, acesta ar trebui să conţină ingrediente 100% naturale. Fără conservanţi sau aditivi artificiali, fără detergenţi sau parfumuri. Cea mai uşoară metodă de a le distinge de săpunurile obişnuite este de a analiza compoziţia – aceasta ar trebui să fie minimalistă. Acesta este avantajul lor cel mai mare cu un impact direct asupra efectelor. Nu usucă pielea, nu provoacă iritaţii (cu excepţia cazului în care suntem alergice la un anumit ingredient din compoziţie) şi oferă o îngrijire corespunzătoare în timpul spălării. Înlocuirea săpunului obişnuit cu un săpun cu ingrediente naturale este una dintre cele mai bune decizii, care ne poate schimba îngrijirea zilnică a pielii.
Cum ne dăm seama dacă un săpun este natural?
- Nu conţine mai mult de 4-5 ingrediente naturale.
- Are o compoziţie 100% naturală, fără conservanţi sau detergenţi.
- Preţul este, din păcate, mai ridicat decât cel al săpunului obişnuit.
- Contrar impresiei generale, săpunul natural face spumă.
Tipuri de săpun natural
SĂPUN SOLID
Cel mai simplu, dar cel mai popular săpun natural care a fost folosit de decenii. Ştiţi din ce este preparat săpunul solid (sau curd)? Este o combinaţie de săruri de potasiu cu concentraţii mai mari de acid carboxilic, acid citric, glicerol şi clorură de sodiu. Această compoziţie simplă, lipsită de conservanţi şi parfumuri, este recomandată pentru utilizarea chiar şi în cazul pielii sensibile sau predispusă la alergii. Este un produs universal, poate spăla orice (nu doar pielea, ci şi părul) şi are un efect antibacterian, prin urmare, poate ajuta în tratamentul acneei.
SĂPUN CASTILLE
Multe dintre săpunurile naturale sunt produse cosmetice caracteristice unei anumite regiuni şi preparate din ingredientele naturale tipice unui anumit loc. Acesta este cazul săpunului Castille, care – după cum sugerează numele- este originar din Spania. Din ce este preparat? Baza săpunului este uleiul de măsline, care este câteodată îmbogăţită cu uleiuri suplimentare precum uleiul de jojoba sau uleiul de cânepă. Săpunul natural Castille este un remediu cu acţiune foarte moderată şi cu proprietăţi foarte eficiente de spălare, deşi face spumă delicat. Este recomandat pentru spălarea şi hidratarea pielii şi, în acelaşi timp, este potrivit pentru bebeluşi!
SĂPUN MARSEILLE
Are o compoziţie similară săpunului Castille, dar este un săpun pe bază de potasiu. Are la bază uleiuri vegetale, cel mai frecvent, ulei de măsline. Şi, dacă nu erau ingredientele suplimentare, s-ar fi putut crede că săpunul Marseille nu este cu nimic diferit de predecesorul său. În orice caz, acesta conţine aditivi tipici din Franţa, precum lavanda, care este cea mai uşor de recunoascut. Ce proprietăţi are săpunul Marselle? Hidratează şi curăţă perfect tenul şi, un aspect foarte interesant este că poate fi folosit în locul produselor intime de spălare deoarece are un pH adecvat.
SAPUN ALEPPO
Acesta este recomandat cel mai des pentru combaterea acneei. Săpunul natural sirian din Aleppo este preparat manual în conformitate cu reţetele trecute de milenii de la o generaţia la alta. Este un amestec de câteva substanţe – ulei de laurel, ulei de măsline (este conţinut de aproape toate săpunurile naturale) şi hidroxid de sodiu, care acţionează ca un agent spumant. Săpunul din Aleppo este, de asemenea, cunoscut, ca săpun sirian sau săpun de măsline-laurel. Merită achiziţionat, însă, asiguraţi-vă că verificaţi compoziţia, nu doar numele. Compoziţia simplă este o garanţie a acţiunii sale antibacteriene şi a faptului că acest săpun este potrivit pentru îngrijirea tenului gras şi acneic.
SĂPUN PELOID
Este un săpun natural şi are la bază diferite tipuri de uleiuri vegetale, însă adăugarea turbei (un anumit tip de turnă cu proprietăţi terapeutice) este caracteristică acestui produs. Este recomandat frecvent pentru băi cu scop de regenerare biologică. De ce? Deoarece stimulează sinteza colagenului, care, printre altele, asigură elasticitatea pielii.
SĂPUN CU SULF
O altă sugestie pentru persoanele care se confruntă cu acneea este săpunul natural cu sulf. În orice caz, atenţie la utilizare, deoarece poate usca pielea. Această acţiune este intenţionată – săpunul cu sulf conţine aproximativ 5% compuşi puri din sulfur, care inhibă seboreea excesivă şi reduc acneea. Săpunul cu sulf matifică perfect tenul, un efect foarte popular în îngrijirea zilnică. În mod interesant, acesta poate fi utilizat şi pentru îngrijirea scalpului pentru a reduce îngrăşarea părului şi pentru a preveni mătreaţa.
SĂPUN CU GLICERINĂ
Un alt săpun natural, benefic pentru persoanele cu piele sensibilă este săpunul cu glicerină. Are proprietăţi de calmare, face pielea moale şi oferă ameliorare. Poate fi utilizat pentru orice tip de piele. De unde provine săpunul cu glicerină? Ingredientul său de bază este, desigur, glicerina, obţinută, în principal, din uleiuri vegetale. De asemenea, conţine uleiuri naturale şi extracte de plante şi, uneori, uleiuri esenţaile, deşi acestea pot sensibiliza pielea, prin urmare, reţineţi acest aspect înainte de prima folosire.
SĂPUN DE GUDRON DE MESTEACĂN
Are culoarea caramel şi face spumă cu uşurinţă. Uleiul de gudron este produs din gudron: închis la culoare, lichidul uleios este extras din scoarţa arborilor precum pinul, mesteacănul sau fagul. Este un săpun natural cu un miros intens şi, din păcate, destul de neplăcut. Multitudinea de proprietăţi par să compenseze acesta – curăţă şi matifiază pielea, are proprietăţi antibacteriene şi antiseptice şi neutralizează acţiunea toxinelor. Multe persoane utilizează săpunul de gudron de mesteacăn nu doar pentru îngrijirea, dar şi pentru tratarea unor afecţiuni precum micozele, psoriazisul, acneeea şi alopecia.
Lasă un răspuns